Așa cum tu ai numărat zilele de când eu am început să fiu, așa număr eu astăzi zilele de când tu nu mai ești. Zilele de când nu te mai am s-au strâns, le-am adunat și iată că astăzi s-a împlinit un an de când strălucirea de pe chipul tău s-a stins. Nu te mai am aici, acum, fizic, dar te port permanent în suflet și-n gând.
Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau; nu te-a întrebat nimeni dacă mai poți... S-a terminat atât de repede, chiar înainte să clipesc. Aveam ochii deschiși, erai în fața mea, am închis ochii și am clipit și chiar atât de repede tu...ai dispărut.
Viața n-a pus nicio întrebare. Nu te-a întrebat dacă vrei să mai stai, nu m-a întrebat dacă sunt gata să te pierd. Te-a luat cu ea și a lăsat în urmă atât de multă durere.
Pașii-mi merg alene pe o stradă întunecată și te caut și caut o sclipire...
Și-mi târăsc sufletul după mine prin praful și mizeria de pe jos. Și-l las să atârne, să cadă pe pământ...am obosit să te mai caut. Nu ești niciunde. Și poposesc și te aștept din când în când, și încă sper c-ai să vii...dar nu vii. Și încerc să-mi alin suferința gândindu-mă că ești pe undeva. Și-aș vrea să te găsesc din nou în pragul ușii, zâmbindu-mi din toată inima.
Poate totuși ești pe-acolo,
Și dacă ești aș vrea să stii,
Ca eu continui să te caut
Pe străzile intunecate
Și-n visele pustii.
Iar atunci când ne vom regasi,
La tine în brațe mă voi odihni.
Te voi sărută pe frunte
Si voi avea să-ți povestesc atât de multe!
Până atunci..
0 comments