Un suflet bătrân într-un corp tânăr

Tuesday, August 15, 2017 Post Comment

Împlinesc 21 pe 17. Trupul meu este tânăr, dar sufletul îmi este bătrân. Am spus mereu asta, dar toţi au râs. Nu am glumit, dragilor!
O persoană care mi-a fost colegă de muncă la un moment dat, mi-a spus:
"-Tâmpiţi ăştia din generaţia asta! Tu eşti foarte diferită, tu nu eşti că ei!"
"-Ţi-am spus că am un suflet bătrân." i-am răspuns eu. M-a privit lung. Cred că şi-a dat seama că nu am glumit şi că am dreptate.

Aţi putea spune că sunt ca "o babă d-aia", nu mă supăr, dar adevărul este că, eu am impresia că generaţia din ziua de azi chiar are o problema gravă. Văd atât de mulţi copii de 12-14 ani care fumează, înjură şi se cred mai mari decât sunt. Răspund foarte urât. Pe cand noi, ăştia din generaţia mea, când eram de vârsta lor, nu aveam tupeul ăsta nesimţit. Păi nu comenta niciunul, mai ales la unii mai mari. Ne era frică. Ăştia de acum mai au puţin şi ne şi bat. Educaţie - zero.

Şi să nu vorbim de felul în care se îmbracă fetele. Pe mine mă trimitea mama afară cu o pereche de pantaloni sport şi un tricou colorat. Mă duceam la joacă. Nici nu îmi păsa. Eu la 12 ani încă ma jucam cu păpuşile pe preş în faţa blocului. Încă mai jucam şotronul, frunza, volei. Jucam şi fotbal cu băieţii câteodată. Alergam de îmi ieşeau ochii din cap şi mă duceam fleaşcă acasă. Mă distram continuu. Nici mâncare nu îmi trebuia. O sticlă cu apă şi era perfect.

Şi de fumat nici nu se punea problema. Şi nici acum. Mi-am promis că nu am să fumez vreodată şi nici nu mă atrage. Nu îmi trebuie aşa ceva. Prefer să fac altceva cu timpul, banii şi cu sănătatea mea.

Am ajuns ca o babă de 21 de ani. Mă uit la copiii ăştia şi mă gândesc la trecut. Nu era aşa. Ăştia îşi ratează copilăria. Ratează toată distracţia! Vor avea toată viaţă la dispoziţie să fumeze şi să îşi facă gagici, nu cred că e cazul să înceapă aşa devreme. Nu înţeleg de ce nu profită de timpul ăsta preţios pe care îl au acum şi care NU se mai întoarce niciodată. "Toate la timpul lor" nu mai este valabil pentru ei. Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Mă întristează grav ce văd în ziua de azi: nesimţire maximă, bătaie de joc, analfabetism, lipsă de comunicare...ce comunicare? Când ăştia nu sunt capabili să zică o frază logică cap-coadă. Ei la 12 ani îşi fac selfie-uri, le postează pe Facebook şi îşi pun la descriere versuri din manele. Şi pe alea le scriu agramat. Eu la 12 ani scriam poveşti. Caiete întregi cu poveşti. Şi nu mă punea nimeni. Scriam de plăcere. Aveam idei, aveam imaginaţie, căutăm să dezvolt tot ce îmi trecea prin minte. Ce-i drept mi-a plăcut să scriu de când eram mică. Şi nu spun că toţi ar trebui să fie scriitori, nu! Este imposibil. Ce vreau să spun este că ei nu fac nimic să îşi dezvolte creativitatea, imaginaţia, mintea! Ei la 12 ani "beau că să uite", eu la 12 ani mă uităm la desene animate şi mâncăm cereale cu lapte. (rimează 😆) Ei la 14 ani fură bani din portofelele părinţilor, eu la 14 ani o anunţam pe mama şi dacă îi luam 10 bani din portofel. Trist, nu? E prea mare contrastul...

Da, critic mult. Aceasta este părerea mea. Spun ce văd. Să se supere cine vrea, dar acesta este adevărul. Am un suflet bătrân, pentru că eu nu sunt pe aceeaşi lungime de undă nici cu cei de vârsta mea. La ăştia, alte probleme: muncesc şi n-au bani, stau acasă toată ziua, dar când îi întrebi ce fac sunt veşnic obosiţi, au timp liber şi nu îl folosesc. Eu ce să mai zic? Muncesc şi pun bani deoparte, mă distrez şi nu îmi lipseşte nimic. Când stau acasă am mereeeeu ceva de făcut şi când prind un pic de timp liber citesc, scriu, desenez, îl umplu, nu îl las să treacă aiurea pe lângă mine.

Acum, nu vreau să se înţeleagă că eu sunt cea mai minunată, că ştiu că mai am şi eu de lucrat la una, la alta. Ce vreau să spun e că se poate. Dacă eu pot, alţii de ce nu pot? Mă enervez când aud: "Ah, sunt aşa obosit/ă!" de la persoane care nu fac nimic special cu viaţa lor şi mă gândesc: "Tu eşti obosit/ă? Da' eu ce dracu să mai zic? E greu fără mama, extrem de greu. După ce s-a stins ea, m-am trezit că tre' să fac o mie de alte chestii pe care nu le făceam înainte. Este extrem de greu!"

Acum revenind la generaţia aceasta de copii "minunaţi"...Nu spun că generaţia mea a fost una extraordinară, dar măcar noi aveam respect, ne jucam, vorbeam altfel, aveam ruşine, eram copii.

Ăştia deja se văd mari adulţi, dar nu sunt în stare să lege două cuvinte şi să formeze o propoziţie logică. Dezamăgire totală.

Cred că se înţelege exact la ce mă refer. Consider că toate comparaţiile pe care le-am folosit spun mai mult decât este nevoie.

Am povestit despre nişte vremuri de mult apuse în antiteză cu societatea contemporană. Mă aştept să fiu criticată, mă aştept ca părinţii, cât şi copiii din ziua de azi să se revolte, dar deschideţi ochii, dragilor, că nu staţi aşa de bine. Oricum, aşa se întâmplă când un om are curajul să spună adevărul, saaau să-şi dea cu părerea în vreun fel, dar cu siguranţă sunt şi persoane care sunt de acord cu mine. Cum am mai spus, este absolut şi exclusiv părerea mea şi nu regret nimic :)