Cum stă treaba, de fapt?
De ce trăim? Pentru ce? Că să alergăm toată viaţă noastră după avere? Să ne dorim mereu mai mult şi mai mult.. Să nu apreciem niciodată ce şi cât avem şi să fim egoişti? Care este rostul? Care este scopul? Noi când ne mai bucurăm de viaţă? Muncim şi plătim. Şi în rest? De trăit când?
Şi de ce avem încredere în oameni? De unde ştim noi că nu ne vor trăda odată? De ce le punem sufletul "pe tavă", iar ei pur şi simplu iau "tava" şi dau cu ea de pământ? De ce nu le pasă oamenilor? De ce nu se mai respectă între ei? De răi ce sunt. Şi tot de aceea vom muri cu toţii. Căci suntem prea răi..Şi totuşi..de ce atâta duşmănie? Şi de unde?
De ce ne uităm unii la alţii cu ură în privire, încruntaţi..şi nu ne zâmbim? Cine zâmbeşte pe stradă în ziua de azi este considerat nebun.. Trist.
De ce ne facem singuri viaţă grea şi apoi ne plângem? Ce logică are toată treaba asta?
De ce nu schimbăm nimic şi ne complacem în toată această mizerie? Pentru că aşa ne-am obişnuit. Să trăim prost, fără să facem nimic, căci ar fi prea greu să ne schimbăm, dar totuşi ne plângem despre cât de nasoală este viaţă noastră. Terminaţi oameni buni! Nu vă place? Schimbaţi ceva!
Şi de ce trăim nişte lucruri şi suntem fericiţi şi apoi suferim şi iar suntem fericiţi şi tot aşa? Despre ce e vorba? Lumea îmi spune: "Pentru că aşa e viaţa." Şi totuşi.. de ce?
Da, am început să îmi pun întrebări, deoarece toate lucrurile care s-au întâmplat până acum în viaţa mea, îmi lasă o urmă de nedumerire, ce-mi sapă adânc în minte. Mă aflu într-adevăr în fazele acelea când nu înţeleg nimic. Şi încep să îmi pun întrebări.. care par a fi retorice.
Nimeni nu ştie să răspundă la ele.
Şi urăsc să mă gândesc la faptul că "aşa e viaţa" şi acesta este cursul ei. E groaznic! Mă simt proastă. Aş vrea să ştiu mai multe. Nu ştiu unde să caut şi nici măcar nu ştiu dacă există răspunsuri la asemenea întrebări.
Stau şi mă gândesc că mă gândesc prea mult la asta. Nu-i aşa?
E păcat..ar putea fi mai uşor şi mai frumos, daaar, în schimb, noi alegem să complicăm totul prin modul nostru de gândire şi, bineînţeles, prin temerile şi acţiunile noastre. Să dau şi câteva exemple? Ne este teamă să ne schimbăm look-ul, deoarece ne gândim că, poate, cei din jurul nostru ne vor judeca. Facem anumite lucruri pentru că "aşa e bine", dar nu ştim exact de ce. - una dintre cele mai mari greşeli! Un sfat? *Nu faceţi lucruri doar pentru că aşa spune cineva că trebuie să faceţi!*
Am ajuns la concluzia că viaţa nu are reguli, dar oamenii şi-au creat unele, ceea ce face doar că viaţa să fie mai complicată. Nu, nu trebuie să facem nimic cu adevărat. Nu aceasta este gândirea corectă. "Trebuie!". Nu. "Vreau!", "Mi-ar plăcea să..", "Îmi doresc!" -> Dacă aceste ultime cuvinte va aleargă prin minte, atunci e clar că e ceva de făcut. Altfel, e inutil. Ceea ce nu simţim, ar fi bine să nu facem. Părerea mea.
Şi toate celelalte cu "nu e bine!" Astea "îmi plac" cel mai mult! "Nu e bine să deschizi umbrela în casă." Ei pe bune? Am făcut asta toată viaţă mea şi ghici ce? Totul e la fel. "Nu e bine să duci gunoiul seara/ noaptea". Ghinion? Ăla ţi-l faci cu mâna ta, nu dacă duci gunoiul seara. Culmea, nu? Şi multe altele.
În concluzie, nu am aflat nimic. Doar mi-am "aşternut" aici gândurile şi întrebările şi m-am mai descărcat puţin. Daaar, se pare că viaţa este aşa cum ne-o facem noi. Asta e clar! Şi dacă unii preferă să trăiască cu teama de a duce gunoiul seara, spre exemplu, foarte bine! Să putrezească acolo până dimineaţa atunci! Şi să trăiască fiecare cum aşa îşi doreşte! Dar ce ziceţi măcar să ne respectăm puţin mai mult? Sau nici asta nu are rost? Oare?
0 comments