Ce proşti sunt oamenii, când le pasă prea mult..

Post Comment




    Întotdeauna am fost genul acesta de om "prost", pentru că mi-a păsat mereu prea mult. Am vrut să fac să fie bine şi am dat sfaturi, atât cât m-a dus pe mine capul, şi am căutat răspunsuri şi rezolvări la problemele oamenilor din jurul meu, deoarece ştiu cum e să te scufunzi rapid şi să te chinui să tragi o ultima gură de aer! Şi pe lângă toate acestea, am capacitatea de a asculta, a înţelege şi, din păcate (pentru mine), a mă pune în locul omului şi a suferi aşa cum o face şi el. Pun la suflet, deşi nu mi-a făcut bine niciodată, dar am continuat mereu să fac asta, pentru că aşa sunt eu. M-am zbătut şi am avut discuţii luuuungi cu oameni care se uitau prin mine şi care preferau să asculte zgomotele din jur şi să viseze cu ochii deschişi, în loc să mă asculte. Mi-am răcit gura degeaba, căci nimic nu s-a schimbat, dar am continuat s-o fac,cu speranţa că poate.. 
   De curând mi-a spus o prietenă că se simte minunat pentru că mă are pe lângă ea, pentru simplul fapt că "dau nişte sfaturi foarte bune şi sincere", mi-a spus ea. I-am spus că îimulţumesc şi că nu mă străduiesc deloc. Pur şi simplu simt. Eu spun ce simt. Mereu. Nu mă chinui şi nici nu caut replici prin minte. Nu spun că nu gândesc înainte să vorbesc, dar vorbele mele vin din suflet şi, ca să mă asigur că zic bine, le "trec printr-un filtru" - le gândesc - înainte să le rostesc. Şi tocmai de aceea vorbesc cu atâta uşurinţă despre anumite lucruri. 
    Dar îmi pare rău că oamenii sunt aşa de răi şi aşa de "doar pentru ei" şi că nu le pasă sau nu vor să recunoască atunci când ai dreptate.. Şi dacă le spui adevărul se supără. Şi te văd aşa, că pe un duşman, doar pentru că ai avut curajul să zici adevărul ăla nasol, pe care ei nu voiau să-l audă. Şi se uită urât la tine şi probabil te înjură în gând şi câteodată refuză să îţi mai vorbească, pentru că eşti un om nenorocit...care a avut curajul să spună pe faţă că viaţa nu e aşa roz şi acum, în nesimţirea ta (că ai putut spune aşa ceva) , i-ai spulberat omului viziunea despre lume. 
   Da, am dat sfaturi câteodată, fără ca persoana respectivă să mi le ceară (ceea ce ştiu că nu e ok), doar pentru că am vrut să îi dischid ochii şi să o fac să realizeze, până nu e prea târziu, că ceva e greşit..undeva. Am văzut eu cum stă treaba. Omului dacă îi spui adevărul ia foc! Şi nici nu mai ia în cosiderare faptul că încerci să îl ajuţi şi ca nu îi vrei răul! Nu acceptă că trăieşte el aşa, mizer şi că face nişte greşeli care îl duc la pierzanie. Că din punctul lui de vedere (al omului), procedează corect. Şi, totuşi, dacă unul îţi spune că eşti nebun, probabil el e nebunul, dar dacă zece îţi spun că ceva nu e bine, atunci înseamnă că la ţine e problema. 
  Sunt genul ăsta de peroană care reacţionează la ce se întâmplă cu oamenii din jurul ei. Îmi pasă. Asta mă strică pe mine, că îmi pasă şi mă implic. Poate ar trebui să fiu mai neutră, dar dacă aşa este felul meu de când mă ştiu şi mi-e foarte greu să mă schimb acum. Am încercat, dar nu m-am putut abţine. Cred că asta e o boală.. Dar habar nu am cum să fac să nu mă mai bag! 
Îmi place să vorbesc cu oamenii, să ascult problemele lor şi să caut soluţii. Îmi place să dau un sfat şi să văd omul mulţumit sau împăcat.
 Şi pe lângă asta, mi se pare frumos să ajuţi! Nu am aşteptat niciodată să vină omul "să mă ridice în slăvi"! Tot ce am vrut a fost să vină să îmi spună: "Uite am reuşit. E bine acum!". Nu ştiu de ce, dar asta m-ar mulţumi şi m-a mulţumit mereu! Aceasta e aşa o miiică satisfacţie de-a mea, să văd că în jur e armonie şi că toată lumea se simte bine! 
   Mi s-a mai spus să încerc meseria de psiholog, dar nu cred că e aşa simplu. Pe oamenii ăştia îi cunosc de foarte mult timp şi de aceea ştiu exact ce să le spun, nu ştiu dacă aş putea face aşa ceva cu străin. Dar "niciodată să nu spui niciodată", nu? :D 
Ce proşti sunt oamenii, când le pasă prea mult, am scris mai sus, păi da, sunt. Că eu văd cât am de suferit din toată treaba asta.. Că tot eu sunt dezamăgită şi parcă tot pe mine mă doare. Nu ştiu exact de ce tot încerc să deschid ochii unui om care pur şi simplu se complace în situaţia în care se află..dacă aşa vrea să trăiască, de ce mă tot interesează pe mine? De proastă, probabil! Parcă aşa sunt eu, o proastă si am aşa o datorie de om şi de prietenă.. şi pentru că nu îmi place să văd omu' în mizeria în care se scufundă mai mult şi mai mult pe zi ce trece. M-am gândit de multe ori să renunţ.
 Şi toootuşi continui să fac asta în ideea că poate pronunţ odată un sunet într-un anumit fel şi persoana care mă ascultă primeşte un impuls, ceva, şi poate îi vine vreo idee strălucită. Cine ştie?




Tags:

Share:

0 comments