Punct. Şi de la capăt..

Dimineaţă. Mă dau jos din pat şi observ. Plouă. 

Of, de aseară tot plouă! îmi spun în gând.

Toată noaptea a plouat şi încă plouă. Dar ce pot face? E doar o altă zi de luni şi trebuie să încep să mă pregătesc. După o săptămâna de soare şi relaxare, biroul meu de la serviciu plânge după mine. Mie nu îmi lipseşte atât de mult. Aş prefera să stau acasă, în pat şi să citesc o carte bună în timp ce beau o cafea şi ascult lacrimile cerului lovind fereastra mea. 

Şi, nu ştiu cum, prin ce minune, dar de fiecare dată când plouă, eu am un "noroc" fantastic! Nu găsesc nimic, parcă toate se evaporă, sau prind viaţă şi fug de mine.

 Şi parcă şi timpul trece mai repede!
Pleacă tata. Îl conduc. 

Pare că s-a mai liniştit şi ploaia. Încep să mă îmbrac. Peste nici 5 minute sună telefonul în disperare: tata. Şi-a uitat haina de ploaie şi, se pare, că a început să plouă din nou, torenţial. Ce noroc! Eu deja m-am îmbrăcat, dar bineînţeles că se face târziu! Cobor, mă grăbesc. Îi duc haina, îi urez drum bun şi fug înapoi sus. Întru în casă. Am lipsit doar 10 minute, jur! Şi ce dacă am fost plecată doar 10 minute? Max a avut destul timp să verse apa din castronul lui în toată bucătăria şi la fel şi mâncarea pe care o avea în celălalt castron. (A tunat. Tare. Max e speriat de ploaie şi, în special de tunet.) Câinele ăsta îmi face zile fripte! Ţip. Înjur. Şterg pe jos. Îmi e cald. Îmi iau lucrurile şi plec val-vârtej, ca un uragan! 

Vreau să stau acasă. Nu vreau să plec! îmi spun.

E una din zilele acelea când sunt deprimată că plec de acasă. Mai am şi zile d-astea. O fi de la ploaie?

Ajung la birou şi mi-e cald. Am transpirat ca naiba! Şi parcă nu e aer în clădirea asta! 

Mor de cald! Vreau acasă! îmi spun din nou. 

Trece şi ziua asta. Greu, dar trece. Plec. Ajung în staţie. Am pierdut autobuzul şi ce credeţi...PLOUĂ! De data asta mult mai puternic! Şi bate vântul groaznic! 

Îmi e frig. Nu mai ajung odată acasă? Ce zi tâmpită! Mă dor toate şi îmi e frig! îmi plâng de milă.

Aştept încă 15 minute următoarea maşină şi parcă nu mai vine. Plouă mai tare şi realizez că am făcut măcar o alegere bună astăzi: mi-am luat cizmele de cauciuc! 

Ce alegere înţeleaptă! zic.

Vine autobuzul. Mă urc în el. E cam plin. Merge. Ajung la staţia mea şi cobor. Mai merg puţin prin ploaie şi prin vânt şi, în sfârşit...

ACASĂ! CE BINE E ACASĂ!

Astăzi am realizat ce mult îmi iubesc casa. Cuibuşorul meu cald, unde mă simt cel mai bine! Aşa sunt eu de obicei, oricum. În zilele ploioase prefer să stau acasă. Sunt persoane cărora le place să se plimbe prin ploaie. Eu mă bucur de ea atunci când stau în pat şi o ascult. Îmi e de ajuns! 

Şi? Ce zi e mâine? Sper că e vineri! :D

Huh, ce mai zi!