Cum e? #Complicat




  Cum e să  trăiești cu o persoană prea romantică? Cu cineva întotdeauna prea sensibil, dar în același timp nebun ca o furtună...Cineva care e atent la fiecare detaliu, cat de mic si care pune la suflet fiecare cuvințel, asta după ce îl analizează bine, bine de tot și trage muuulte concluzii și își face mii de idei / gânduri, care mai de care mai ciudate.. 

 Cineva care e în stare să calce în flăcări să ajungă unde își dorește, dar se rănește mult prea ușor. 

 Cum e să trăiești lângă cineva care vorbește extrem de mult, dar e mereu "nevorbit"? Cu cineva care ori e cel mai vesel om din lume, ori crede că viața sa e pe sfârșite și că lumea i se destramă încet și sigur.. Cineva care trăiește exact așa, de la o extremă la alta! Cineva care își dorește ca lumea din jur să-i vadă sufletul și să uite de "gura rea" pe care o are. 

 Cum e să ai zi de zi lângă tine o persoană atât de cicălitoare, care te bate la cap să faci așa cum îți spune,că îți spune de bine? Cineva care vrea mereu să fie toată lumea împăcată și să nu audă certuri nici din stânga, nici din dreapta.. Acel cineva care încearcă să-i împace pe toți mereu, căci își dorește o "armonie perfectă". Cineva care stinge focul cu foc, care țipă ca să acopere celelalte țipete.. Cineva care vrea totul, dar îi rănește pe cei din jur fără să-și dea seama, iar apoi regretă. Chiar regretă. Și își cere iertare și-i ia în brațe pe cei pe care i-a rănit, încercând să le "repare" sufletul; căci nu a făcut-o din răutate..ci doar din dorința prea mare și din adrenalina ce-i fuge prin vene atunci când vrea ceva cu ardoare! 

 Cum e să ai pe-aproape o persoană repezită ca un uragam, care nu știe ce să facă mai repede, că vrea să facă așa multe și se încurcă în toate. Și apoi realizează că nu poate să le facă ea singură pe toate și că munții sunt prea grei ca să-i miște din loc și totuși, face ce face și toarnă marea peste ei. O persoană așa zăpăcită care vorbește în metafore, folosind comparații neobișnuite, la care se miră mulți când le aud sau le citesc. 

 Cineva care își dorește numai bine, dar face atât de mult rău...  

 Ei, cum e să trăiești alături de mine? Greu. :D





Share:

0 comments